Ți-am tot povestit despre monede digitale, despre ce poți să cumperi, de către cine a fost inventată și multe altele. Dar hai să vedem ce este de fapt minarea monedelor digitale?

Nu voi intra în detalii extrem de tehnice pentru că algoritmul are la baza funcții criptografice foarte complexe, însă după ce vei fi terminat de citit articolul, vei avea o imagine mult mai clară despre acest procedeu de minare și vei înțelege de ce e o parte fundamentală a acestui sistem.

Ce este minarea?

ce este minareaPentru a înțelege mai bine ce este minarea, hai să vedem înainte o diferență între sistemul tradițional, băncile, și moneda digitală pentru că exact în această diferență intervine acest procedeu.

Să luăm un exemplu. Imaginează-ți că Dan vrea să îi trimită bani lui George printr-un transfer bancar, obișnuit. Dan, nu mai poate cheltui acei bani din bancă, pentru că deja sunt ai lui George. El nu mai poate să plăteasca de exemplu cumpărăturile cu aceeași bani, nu? George, pe de altă parte, are încredere în bancă.

Practic, banca este cea care ține un registru, cea care ține evidența banilor. Ambele părți au încredere în bancă.

Dar, ce se întâmplă dacă Dan vrea să îi transfere bani lui George, dar fără bancă drept intermediar? Adică, fiecare să aibe un cont, un cont virtual propriu și nu al băncii?

Monedele virtuale, folosesc și ele un registru  public numit blockchain (lanț de blocuri). Dar cine ține evidența banilor, dacă nu mai există nicio autoritate care să controleze și să țină evidența tranzacțiilor?

NOI. Fiecare calculator din rețea deține o copie a registrului.

Cum se desfășoară tranzacțiile?

minarea - cum se desfasoara tranzactiile

Când Dan vrea să îi trimită bani lui George, tranzacția este transmisă întregului sistem (toate calculatoarele care au un program special ce păstrează registrul public).

Această tranzacție este pusă laolaltă cu alte tranzacții, formând un bloc (block).

Acest bloc încă nu este adăugat la registrul public. Aici intervine minarea. Utilizatorul (calculatorul acestuia) care rezolvă o ecuație matematică ce validează tranzacția, pentru a fi adăugată registrului, este recompensat cu monedă digitală.

Practic, minarea presupune rezolvarea unor ecuații matematice foarte complexe, care validează o tranzacție.

Dar, un singur nod (calculator sau grupuri de calculatoare) din rețea poate face înregistrarea tranzacției. Nu este posibil ca două noduri să înregistreze simultan un bloc, să adauge simultan un bloc la blockchain.

Primul care rezolvă ecuația, are dreptul să adauge bloc-ul la blockchain și primește răsplata.

Cum se decide cine adaugă (înregistrează) un bloc la blockchain?

Practic, e o cursă în care calculatoarele lucrează cât de repede pot pentru a găsi răspunsul la o problemă de matematică primind drept recompensă monedă digitală.

Deci dacă vrei să câștigi, îți trebuie un computer rapid…sau te poți grupa cu alte calculatoare din rețea în grupuri numite mining pools (piscine de minat). Vorba aceea: unde-s doi puterea crește! Astfel, poți rezolva problema mult mai repede și să fii recompensat. Bineînțeles, răsplata se împarte în funcție de cât a contribuit calculatorul fiecăruia.

Dacă îmi cumpăr 10 calculatoare puternice devin milionar?

Nu chiar. Cu siguranță, având un calculator foarte puternic sau grupându-te cu alte calculatoare în minning pools vei câștiga mai multe monede într-un timp mai mic.

Pentru a menține acest flux de monede constant, dificultatea minării crește o dată cu numărul minerilor. Pentru că dacă nu ar fi această limitare, ar fi un haos total. Gândește-te ce s-ar întâmpla dacă ai avea puterea financiară să cumperi calculatoare foarte multe și foarte puternice. Cantitatea de monedă ar fi epuizată imediat. Ție cu siguranță ți-ar conveni, dar dacă nu ai deține tu toate monedele, ci altcineva?

Dar o dată cu creșterea numărului de mineri, crește și siguranța tranzacțiilor pentru că tranzacțiile sunt validate, verificare de mai mulți oameni.

dispozitive pentru minarea de moneda digitala

La începutul apariției bitcoin spre exemplu, ecuațiile se puteau rezolva folosind procesoarele (CPU) calculatoarelor obișnuite.

minarea cu CPU

Apoi, o dată cu creșterea dificultății, minerii și-au dat seama că plăcile grafice (GPU) sunt mult mai rapide pentru rezolvarea ecuațiilor, dar generează foarte multă căldură.

minarea cu GPU

Ulterior, s-au folosit cipuri programabile (FPGA-uri). Acestea au fost programate special pentru minarea de monedă deoarece erau și mai rapide decât GPU-urile, dar și acestea foloseau foarte multă energie.

minarea cu FPGA

Iar acum, se folosesc cip-uri special create (ASIC-uri) pentru minarea criptomonedei care sunt foarte rapide și nici nu consumă atâtea resurse.

minarea cu asic

Totuși, cel mai ușor și mai rapid mod de a mina este în acele mining pools deoarece nu e nevoie de costuri extrem de mari, chiar dacă poate recompensa este mai mică. Dar minarea individuală devine din ce în ce mai dificilă o dată cu trecerea timpului și o dată cu creșterea numărului de mineri. Bineînțeles, dacă numărul de mineri scade, scade și dificultatea rezolvării problemelor, ecuațiilor.

minarea in mining pools

Așadar, hai să recapitulărm! Ce este minarea și ce câștigi?

minarea - honestitate, stabilitate si siguranta

 

CORECTITUDINE

 

STABILITATE

 

SIGURANȚĂ

 

Minarea este o parte fundamentală a monedei digitale care asigură CORECTITUDINEA sistemului, menținând totodată rețeaua STABILĂ ȘI SIGURĂ.

Acum că ai aflat de ce este importantă minarea și cum poți să ai și tu de câștigat de pe urma ei, ai vrea să devii miner? Aștept părerea ta la secțiunea de comentarii!

Ți-a plăcut articolul? Crezi că le-ar plăcea și prietenilor tăi să știe cum poți face bani cu moneda virtuală? 

10,598 total views, 1 views today

Ai o întrebare? Lasă un comentariu mai jos:

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.